Forumul Național al Spitalelor se desfășoară în perioada 18- 19 iunie la București

Stiri

Sorina Pintea, ministrul Sănătății participă la prima ediție a Forumul Național al Spitalelor care se desfășoară în perioada 18- 19 iunie la București.
„Este nevoie de o asociație a spitalelor din România. Acesta ar trebui să fie unul din scopurile acestui Forum. Vreau să discut cu reprezentantul acestei asociații. Vreau să îl pun la masa pe acest reprezentant, să negocieze inclusiv cu ministrul Finanțelor”, a subliniat Sorina Pintea.

“Empatie, schimbarea mentalităților. În primul rând schimbarea mentalităților, pentru că aceasta ne va aduce și empatie (…). Așa ceva nu se cumpără”, a mai spus ministrul Sănătății

Sorina Pintea a atras atenția că a primit numeroase sesizări, la Ministerul Sănătății, de la pacienți cărora spitalele le-au cerut să își cumpere medicamente.

“Am făcut verificări. Spitalele respective aveau excedent bugetar, deci puteau să le cumpere. Nu știu de ce nu o făceau. Voi continua controalele inopinate”, a atras atenția ministrul.

Sorina Pintea a spus că anul trecut a fost anul investițiilor în oameni în sistemul sanitar, anul acesta este al investițiilor în echipamente, iar anul viitor al extinderii programelor naționale.

Sorina Pintea a mai atras atenția că managerii pot să scoată posturile disponibile la concurs.

Lasă un răspuns