Soluție naturală pentru un păr lucios și o piele mai sănătoasă

Articole

Cu toții ne dorim un păr cât mai lucios, strălucitor și un ten perfect. Folosim produse cosmetice dedicate, din ingrediente benefice. Cu toate acestea, uneori nu este suficient doar să folosim o mască anume pentru păr sau o loțiune hidratantă pentru ten. Avem nevoie de mai mult. În acest context, o soluție naturală pentru un păr lucios și o piele sănătoasă o reprezintă mătasea naturală. Mătasea folosită pentru țesături este elegantă și sofisticată, dar extrem de benefică pentru păr și piele. Cum te ajută să îți menții strălucirea și să te bucuri de un somn perfect, află în continuare.

Mătasea – un material natural, hipoalergenic

Mătasea este un material natural excepțional, motiv pentru care este preferată de foarte multe persoane. Este obținută din coconii viermilor de mătase, având o textură netedă și moale. Fiind un material 100% natural, este considerat a avea proprietăți hipoalergenice. Acest lucru se datorează sericinei, o proteină antibacteriană și antifungică. Sericina previne acumularea acarienilor de praf și a mucegaiului, astfel că devine un material ideal pentru fețe de pernă și lenjerii de pat. De asemenea, conține 18 aminoacizi esențiali, benefici pentru păr și piele. Pentru a te bucura de o senzație luxuriantă pe piele, dar și pentru a beneficia de proprietățile sale, descopera lenjeria Tadame realizată din mătase naturală. Este potrivită nu doar pentru lenjerie, ci și pentru accesorii de păr sau măști de dormit.

Mătasea naturală – multiple beneficii pentru păr

Mătasea naturală nu este doar un material luxos. Ci unul cu numeroase beneficii pentru păr. Spre deosebire de bumbac sau fibre textile sintetice, mătasea are o structură netedă și fină ce permite previne frecarea excesivă a părului în timpul mișcărilor nocturne. Astfel, se reduce ruperea firelor de păr și deteriorarea vârfurilor. Datorită capacității sale de a absorbi mai puțină umiditate, permite părului să se păstreze mai bine hidratat. Un păr hidratat corespunzător, este mai puțin susceptibil la deteriorare. Totodată, fiindcă reușește să păstreze părul și scalpul umectat, nu absoarbe nici sebumul. În acest fel previne uscarea scalpului. În plus, este un material ce nu conduce electricitatea statică. Menținând părul hidratat, se va reduce acel efect de frizz din timpul zilei.

De asemenea, fiindcă are o retenție mai scăzută la umiditate, previne formarea petelor galbene care se formează de regulă în timpului somnului pe perne, ca urmare a transpirației excesive. Acest lucru influențează părul, pentru că își va păstra mirosul plăcut ca urmare a utilizării produselor pentru păr.

Beneficiile mătăsii naturale pentru o piele sănătoasă și catifelată

Mătasea naturală este un aliat excelent și pentru pielea ta. Permite tenului să absoarbă mai bine substanțele din cremele folosite pe timp de noapte, deoarece, datorită texturii sale, nu le asimilează în țesuturi. Folosind produse pentru somn din mătase, precum măști de dormit, fețe de pernă sau lenjerii de pat, te poți bucura de avantaje semnificative asupra îngrijirii pielii. Datorită țesăturii delicate, alunecă ușor pe piele, prevenind astfel apariția iritațiilor ce apar de obicei la contactul cu alte materiale. Este o alegere potrivită pentru persoanele cu pielea sensibilă sau cu anumite afecțiuni dermatologice.

Lenjerie de pat din mătase – o diferență notabilă în privința calității somnului

Mătasea este o soluție naturală și pentru o experiență de somn confortabilă. Materialul fin, moale, neted, conferă o senzație plăcută și luxoasă pe piele. O lenjerie de pat din mătase, cu fețe de pernă, te va răsfăța în timp ce dormi. Și îți va oferi și un plus de confort. Datorită structurii sale, nu lasă linii sau modele pe piele, urme ce apar de regulă ca urmare a presiunii cauzate de contactul pielii cu alte materiale atunci când dormi.

Pentru un somn mai bun, corpul are nevoie de o anumită temperatură. Atunci când este prea cald sau prea frig, somnul devine agitat. Având capacitatea de a regla temperatura corpului, mătasea oferă o senzație plăcută, indiferent de temperatura ambientală. Astfel se previne transpirația excesivă, ajutând la menținerea unui mediu de somn optim.

Așadar, dacă îți dorești să adopți o soluție naturală pentru a-ți menține frumusețea și strălucirea părului și a tenului, optează pentru produse din mătase naturală. Datorită multiplelor sale beneficii, devine un aliat perfect în rutina ta personală. În scurt timp, vei observa transformări notabile în ceea ce privește firele de păr, tenul, dar și calitatea somnului.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .