Acces mai rapid la tratament pentru bolnavii de cancer din Prahova

Stiri

Ministerul Sănătății a finalizat licitația internațională pentru achiziția de echipamente moderne de radioterapie pentru dotarea noului centru de radioterapie de la Spitalul Municipal Ploiești.

Proiectul cuprinde furnizarea a două acceleratoare lineare medicale, stații pentru planificare tratament, stații de conturare, stații de înregistrare și verificare a planurilor de tratament, sisteme de dozimetrie și execuția lucrărilor pentru amenajarea spațiilor în vederea instalării și funcționării echipamentelor.

Execuția lucrărilor de amenajare, livrarea echipamentelor, instalarea și instruirea personalului pentru utilizarea echipamentelor vor fi finalizate în prima parte a anului 2024. Investiția se ridică la 17 milioane de lei și este finanțată de Banca Mondială.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .