Medicamente lipsă în spitale. Pacienții caută din farmacie în farmacie anumite citostatice: Avem copii de crescut, e groaznic!

Stiri

Sute de bolnavi de cancer sunt condamnați la moarte, în lipsa tratamentelor. Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care se interzice exportul citostaticelor, însă multe stocuri sunt deja epuizate. Pentru unele medicamente, producătorii au notificat autoritățile în urmă cu câteva luni. Soluția de avarie este introducerea lor pe liste de nevoi speciale. Până atunci bolnavii caută în zadar medicamente din farmacie în farmacie.

În această farmacie se mai găseau până acum câteva zile ultimele fiole de Fluorouracil din țară, dar s-au epuizat în 48 de ore. Au venit oameni chiar și de la Satu Mare pentru a le cumpăra.

Există însă multe alte medicamente lipsă pentru bolnavii de cancer.

Ministerul Sănătății a emis un ordin pentru interzicerea exportului. Pe lista respectivă există însă și medicamente despre care se știa cu mult înainte că vor dispărea de pe piață.

Fluorouracil și Temozolomidă sunt doar două dintre citostaticele notificate de producători la Agenția Medicamentului încă de acum câteva luni. Chiar și ministrul Sănătății a recunoscut că măsura a venit târziu.

Pentru ca pacienții să beneficieze în continuare de medicamente vitale care amenință să dispară de pe piață, comisiile de specialitate din Ministerul Sănătății și Agenția Medicamentului pot aproba timp un an așa-numitele autorizații pentru nevoi speciale.

De vină pentru retragerea medicamentelor de pe piață sunt în principal politica de prețuri și taxa clawback.

Ministrul Sănătății a mai emis un ordin în dezbatere publică pentru modificarea modalității de calcul a prețurilor, dar a fost retras între timp de pe site-ul ministerului.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns