Doi medici români, printre semnatarii Declaraţiei de la Haga a Forumului specialiştilor europeni în diabet

Stiri

Conf. Dr. Cornelia Bala şi Conf. Dr. Anca Pantea Stoian (foto) au participat recent, în calitate de experţi, reprezentând România, la redactarea Declaraţiei de la Haga care se adresează reprezentaţilor sistemelor de sănătate din întreaga Europă, cu scopul de a facilita dezbaterile pe tema adaptării practicii medicale şi a politicilor publice referitoare la managementul diabetului de tip 2, în conformitate cu actualizările aduse de ghidurile internaţionale.

Misiunea asumată de semnatarii declaraţiei este de a se asigura că persoanele cu diabet sunt puse în prim plan atunci când sunt formulate planuri de acţiune la nivelul fiecărei ţări.

Cei unsprezece specialişti europeni semnatari ai declaraţiei au elaborat o analiză a obstacolelor care împiedică, la nivel european, aplicarea noilor ghiduri clinice pentru managementul diabetului de tip 2 şi au propus cinci direcţii principale de acţiune pentru eliminarea acestora, şi anume: implicarea tuturor factorilor de decizie în elaborarea unor recomandări practice, uşor de implementat, la nivelul fiecărei ţări; creşterea investiţiilor în platformele tehnologice; sprijinirea comunităţii medicale în acordarea îngrijirilor optime necesare pacienţilor cu diabet de tip 2; dezvoltarea unor instrumente de monitorizare eficientă a rezultatelor implementării ghidurilor; promovarea abordării multidisciplinare în managementul diabetului.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns